Larisa Iordache a renunțat la voluntariat, după câteva zile: „Nu era treaba mea să stau în stradă!”

Larisa Iordache a renunțat la voluntariat, după câteva zile:
  • Publicat:

Alegerea Larisei Iordache de a fi voluntar în cadrul Poliției pe perioada stării de urgență declanșată de autoritățile statului a uimit pe toată lumea, motiv pentru care a devenit rapid un exemplu de implicare în societatea civilă, fiind urmată de mai mulți sportivi.

Angajată la Clubul Sportiv Dinamo, gimnasta medaliată olimpică, mondială şi europeană a fost detașată ca agent de poliţie pe străzile din București pentru a supraveghea și controla respectarea măsurilor impuse de ordonanța militară. La o săptămână distanță, surse din cadrul IGPR au declarat pentru Click: ”După ce s-a lăudat că ajută Poliția, Larisa Iordache a spus că intră în medical și că nu mai poate ieși la acțiuni. Șeful Secției 22 este foarte supărat”.

După publicarea informațiilor, sportiva s-a apărat: ”Momentan, nu am intrat în concediu medical, voi vedea dacă am să o fac. Am niște probleme la tendonul ahilean de la piciorul stâng. Nu am fugit de responsabilitate, îmi văd de sănătate. Nu era treaba mea să stau în stradă”, a spus Larisa Iordache pentru sursa citată anterior.

Larisa Iordache a izbucnit după valul de jigniri

Gimnasta a fost victima unor comentarii vulgare și jignitoare pe rețelele sociale atunci când a anunțat că va fi polițistă pentru o perioadă. Aceasta a reacționat rapid și i-a pus la punct pe cei care nu au fost capabili să înțeleagă mesajul ei inițial.

„Vă rog din suflet citiți mesajul din descriere pozei cu atenție și nu mai jigniți! Este urât să jigniți și să faceți un om în toate felurile și voi să stați în casă sau să vă plimbați pe stradă fără să vă pese de cei din jurul vostru! Este ușor să criticați o personă, dar să spui o vorbă bună mai greu.

Comentariile nu sunt obligatorii dacă sunt într-un mod negativ. Nu trebuie să facem un număr de comentarii și să vă vărsați supărarea pe pagina mea sau la pozele pe care le postez. Acest mesaj este pentru personele ce scriu comentarii urâte, fără să realizeze că jignesc în ceea ce scriu”, a scris Larisa Iordache, pe pagina ei de Facebook.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×